Revelație.

O secundă doar, să-mi șterg pleoapele de oboseală și să-mi întind mâna după cana de cafea.

Ventilatorul îmi poartă enervat și dezordonat firele rebele;mă împrăștie în toată încăperea până la epuizare. Să-mi ascut creionul de vise și să te schițez...

Ți-ai uscat buzele de iluzii și ai început să înoți fără busola într-o mare de oameni;ai obosit.

Ți-ai lăsat trupul prada asfaltului și ți-ai invadat venele . Ochii tăi aruncau săgeți dureroase , norii vătămați au început a plânge , pocindu-ți numele; i-ai ignorat.

Nu, nu am apucat să-ți zăresc bine chipul. Alergai, încercând să sugrumi răsăritul deși , erai tot întins pe asfalt.

Speram să te ocolească pașii lor , însă au călcat pe tine deși tu rupeai din nori.

Ah! Te-ai ridicat.

Mi-ai pășit în carne și ai început a face ravagii. Ai zâmbit celor care te-au călcat în picioare deși știau că ești acolo dar erau incapabil de a te cunoaște.

Ai deschis toate geamurile minții. Ne sufocam între pereții ce se tot strângeau.
Ți-am descusut pleoapele să poți gusta din stele .
Acum te vad înaintând cu zâmbetul pe buze , mă lași să continui a te gusta din cana mea până te voi căuta în vene.
Să continuam....

Pentru A.