Ocazional.

Înfigi pași apăsați în asfaltul rece, ud, monoton, tăcut…

Abreviezi visele , comprimi trecutul și continui a-ți plimba trupul trecător prin aer. 

Din când în când alungi un zâmbet , trișezi, îți lași ființa prăbușită-n mâl , apoi, continui a înainta. 

Ocazional stai la semafor , sau te întinzi în mijlocul străzii așteptând să vezi că poți trece mai departe. Adormi. 

Te trezești călcat în picioare de ”ei”. ”Ei” pe care nu-i cunoști dar îi iubești. ”Ei” fără mila pentru chipu-ți.

Te ridici și pleci. Ocazional dau peste tine ascuns în mintea-mi. Ocazional, te chem , alung, strig, cert, urăsc, iubesc, te calc în picioare , apoi mă învelesc cu tine. 

Toamnă, să te scriu.

E frig,
atât de frig încât îmi simt sângele
cuagulându-se în venele-mi.
Vântul e aspru și tăcut. Îmi împrăștie visele ,
 le comprimă și mi le trimite la pachet greșind adresa.
Și plouă, picături reci , mici, dense,
își fac loc prin ceață.

Poezii de dragoste rostite târziu,
serenadele lungi fără cuvinte, fără sunet.
Proze fără pic de noimă,
fără cusur de glas...fără pic din tine.
Buze cusute,
rupte din carne prin săruturi.
Atingeri ce ard ... dispar.
Zâmbete șterse ,
fețe mate, melancolice.
Norii groși,
nostalgie,
răni, cicatrici, nimicuri.
Asfalt rece, ud, inexpresiv.
Soare, prizonier.
Frig, frig , unde slabe de căldură.
Acru, amar, dulce...
Iubire.
Și din nou iubire.
Te șterg de pe lista ,
mai bine fără ,,un tu” .
Ură, masca iubirii.
Toamnă,
viață....eu , tu.
Înstrăinați.