Inspirat din tine.

Oh tu,
cu ochi plăpânzi și-nguști
 îmi dezmierzi nuditatea pieli-mi.
Și, parcă, buzele tale îmi ard porii,
aceiași pori dezgoliți de tine.

E iarnă.
E frig și monoton.
E iarnă iubite până și în așternuturi.
E dor de tine și,
nici pic de resemnare n-am.
E alb.
Prea mult alb, izbindu-mi privirea.

E frig, tu știi.
Te-ai obișnuit deja,
să-ți cerșesc căldură.
Să îngheț în brațele tale ...
Să tremur și de-abia să pot șopti
un : '' Te iubesc!'' ce,
de obicei, se pierde în drumul până la tine.

Ocazional.

Înfigi pași apăsați în asfaltul rece, ud, monoton, tăcut…

Abreviezi visele , comprimi trecutul și continui a-ți plimba trupul trecător prin aer. 

Din când în când alungi un zâmbet , trișezi, îți lași ființa prăbușită-n mâl , apoi, continui a înainta. 

Ocazional stai la semafor , sau te întinzi în mijlocul străzii așteptând să vezi că poți trece mai departe. Adormi. 

Te trezești călcat în picioare de ”ei”. ”Ei” pe care nu-i cunoști dar îi iubești. ”Ei” fără mila pentru chipu-ți.

Te ridici și pleci. Ocazional dau peste tine ascuns în mintea-mi. Ocazional, te chem , alung, strig, cert, urăsc, iubesc, te calc în picioare , apoi mă învelesc cu tine. 

Toamnă, să te scriu.

E frig,
atât de frig încât îmi simt sângele
cuagulându-se în venele-mi.
Vântul e aspru și tăcut. Îmi împrăștie visele ,
 le comprimă și mi le trimite la pachet greșind adresa.
Și plouă, picături reci , mici, dense,
își fac loc prin ceață.

Poezii de dragoste rostite târziu,
serenadele lungi fără cuvinte, fără sunet.
Proze fără pic de noimă,
fără cusur de glas...fără pic din tine.
Buze cusute,
rupte din carne prin săruturi.
Atingeri ce ard ... dispar.
Zâmbete șterse ,
fețe mate, melancolice.
Norii groși,
nostalgie,
răni, cicatrici, nimicuri.
Asfalt rece, ud, inexpresiv.
Soare, prizonier.
Frig, frig , unde slabe de căldură.
Acru, amar, dulce...
Iubire.
Și din nou iubire.
Te șterg de pe lista ,
mai bine fără ,,un tu” .
Ură, masca iubirii.
Toamnă,
viață....eu , tu.
Înstrăinați.

Scrisoare pentru un altfel de ''Tu''.

O să te îmbrac atât de non-color , fără vibrații de litere în voce, în trup , astfel încât să treci neobservat pe deasupra pielii mele.  Să nu-ți simt repulsia din respirație , să nu te învăț a mă iubi atât de timpuriu.
Nu-mi lua acum răvașul din piele . Nu-mi tăia acum ultima răsuflare. Nu căuta prin venele-mi ce nici măcar luna nu poate găsi. Nu prefera să îți distrug interiorul vast cânt te poți înstrăina de mine.

Lasă-mă să-ți cânt pe pleoape ziua trecută când ...
Și știi și tu că răsăritul mereu e înfrânt dureros de plăcut de apus.
Nu-mi asculta dorința.Știu că din nou ți-am lăsat goluri .

Și...ții minte când eram străini  și nici măcar privirile nu ni se cunoșteau.
Când încercam să mă ascund de pașii tăi grăbiți și să încerc a mă prăbușii undeva în înalt?

Când aspiram spre infinit.

Ții minte
Când așternuturile ne erau mototolite și atât de îmbibate în iubire?
Sau când îmi rupeai buzele din carne prin săruturi?
Sau când soarele era satul să ne găsească îmbrățișați? Ne cerea socoteală...Apoi pleca.
Când obișnuiai să ma cercetezi cu pleoapele cusute.Cunoșteai orice părticică din mine, până și lacrimile care nu mi se rostogoleau pe obraz încă.
Sau când obișnuiam să ne încuiem privirile în tavan iar mâinile noastre să fie atât de sudate 

încât nici în vis nu se puteau separa...
Ții minte că.... eram sedați de atâta fericire.

O scurtă revizie prin îngusta și dezordonata încăpere din interiorul nostru.

Dar acum poți uita tot.

Pentru .

  Am uitat de ziua de mâine , tu să nu o faci.

coagulare.

și povestește-mi despre tine.
atunci când alergai spre răsărit cu palmele deschise și ochii umezi.
o să mă pun comod să nu-ți întrerup firul narativ.
ți-ai aprins ultima țigară, ai vrea să-mi oferi una dar nu mai ai. și , lasă. nu folosesc.
ai început să sorbi lacom din ea, țesând în jurul nostru cortinele vieții. buzele tale eliberează fin și rar câte un cuvânt. pauze lungi lasă tăcerea să guste din noi, sătulă se retrage.
condeiul meu ține pasul cu calmul tău iar inima-mi pulsează sângele în vene ca un dozator de energie.
îți stingi țigara. am învățat să te cunosc citindu-ți porii pielii fine. știu a cui ură te-a călcat in picioare și știu cui ai dăruit iubire.
sorbim leneș din cafeaua deja rece.
să continui povestea-ți...
ai început a alerga printre cuvinte. ai prins viața iar eu sunt incapabila să țin pasul cu tine. te arunci în mare și începi să înoți.
 te las să pleci fiindcă nu știu a înota.
te voi regăsi...povestea trebuie scrisă.

rânduri de alaltăieri.

cât de fugitiv te-ai strecurat în venele-mi!

 lasă-mă să-mi pornesc aspiratorul și să-ți iau particulele de praf de pe amintirea-ți. să-ți spăl hainele în mașina mea de spălat automată.
te las să-mi iei iubirea și s-o calci în picioare pentru a mia oara. îți dau voie până și pielea mea să mi-o arzi prin săruturi.
o să-ți permit să-mi închizi porii în urma ta.
dar lasă-mă, pentru că nu te voi lăsa să mă atingi.

Spectru.

încearcă să-mi scoți șuruburile din piele. dezgheață-mi venele și lasă-mă să alerg după vară. așa mă vei pierde din priviri.

îmi voi așterne trupul în cearceafuri , mototolindu-le în jurul meu.

a da! și cana mea cu cafea îmi va șterge urmele buzelor.

ventilatorul îmi va despica pleoapele, să nu te mai privesc.

mi-am transformat podeaua în tavan. o să pot astfel a cad în sus de atâtea ori . o să ma ridic în jos tot de atâtea ori, privindu-mi îngerii-n desfrâu pentru tine.

o să-mi repar sufletul apoi, voi învăța a-ți resuscita numele.

dar....

Pentru . ,

a ta închipuire.

confidență.

arcuiește-ți privirea către mine , dar nu privi. dezvelește-mă de simțuri să mă poți răni fără să-mi auzi suspinul. dar, stai! ce vorbesc aici. mă tot chinui să te-nvăț a mă urî.
arde-mi buzele când mă săruți , ca eu sa ți le îngheț.

nu , nu-mi zâmbi. lasă-ma să-mi continui fantezia.

poți să mi te strecori prin pori și să-mi sufoci interiorul.

să mă iei de mână , fără să-mi atingi pielea. da, vei reuși. gândește.
să-mi coși pleoapele cu săruturi. folosește ața aia roșie. și, ca să nu-ți mai pot pronunța ''te iubesc.'' încearc-o pe cea neagră.

dar lasă-mă să ma asigur că....

Prozaic.

Stai o secundă să mi te prezint simțurilor.

Încep a te silabisi în îngusta încăpere. Cu siguranță vei învăța a mă urî. Prea timpuriu însă.

Mâinile tale-mi sunt străine iar pielea ta prea fină să o pot simți. Ai fost aici?

Ai putea încerca să-ți faci simțită prezența. Să mă iubești dezgolindu-mă din priviri.

Să îmi dai voie a te împrăștia dezordonat prin cameră.

Am început a-ți așterne săruturi pe pleoape , poate vei rămâne.

Revelație.

O secundă doar, să-mi șterg pleoapele de oboseală și să-mi întind mâna după cana de cafea.

Ventilatorul îmi poartă enervat și dezordonat firele rebele;mă împrăștie în toată încăperea până la epuizare. Să-mi ascut creionul de vise și să te schițez...

Ți-ai uscat buzele de iluzii și ai început să înoți fără busola într-o mare de oameni;ai obosit.

Ți-ai lăsat trupul prada asfaltului și ți-ai invadat venele . Ochii tăi aruncau săgeți dureroase , norii vătămați au început a plânge , pocindu-ți numele; i-ai ignorat.

Nu, nu am apucat să-ți zăresc bine chipul. Alergai, încercând să sugrumi răsăritul deși , erai tot întins pe asfalt.

Speram să te ocolească pașii lor , însă au călcat pe tine deși tu rupeai din nori.

Ah! Te-ai ridicat.

Mi-ai pășit în carne și ai început a face ravagii. Ai zâmbit celor care te-au călcat în picioare deși știau că ești acolo dar erau incapabil de a te cunoaște.

Ai deschis toate geamurile minții. Ne sufocam între pereții ce se tot strângeau.
Ți-am descusut pleoapele să poți gusta din stele .
Acum te vad înaintând cu zâmbetul pe buze , mă lași să continui a te gusta din cana mea până te voi căuta în vene.
Să continuam....

Pentru A.

Fictiv

El , ti-a deschis porii si ti-a suflat in ei iubire,

ti-a deschis ochii cu buzele sale si, nevrand,

iti ucidea vocea cu saruturi,

iti imbiba fiinta in fictiune,

apoi , te seda.

Ai confesat tot, lasand ca

apusul sa-ti curme viata.

Ti-ai aruncat ultima privire

cautandu-i trupul.

Te-a resuscitat rasaritul ,

sughitand, iti pomenea numele.

Eu, l-am uitat.

Ai patat pamantul cu puritatea ta ,

iar el a incepul a suspina

sub greutatea lacrimilor tale uscate.

Ei, oamenii , aruncau in tine sageti dureroase;

iti penetrau carnea scartaind,

fara nici o picatura de sange.

(Le primeai pe toate , gustai otrava lor )

Pana si luna a calcat pe tine

fara remuscari, fara lacrimi, fara ura...

outside is cold

briza rece.

aruncă în pielea ta ghiață și rupe carnea brutal , lăsându-ți trupul gol și asfixiat de ploaie. tremuri.

nu poți să observi lumina difuza ce se izbește de pământ, e prea frig să poți silabisi iubirea în trupul tău;să poți rupe din nori și să iți acoperi nuditatea. buzele tale vineți tânjesc la roua iar fantasmele din juru-ți inspiră siguranță.

ei, te-au călcat în picioare neștiind că te afli la pământ. au alergat deasupra ta și te-au îngropat, sperând că te vei încălzii.

ți-au picurat în sânge acid sperând că vei muri.

n-a fost asa.

ai iubit frigul acela și l-ai gustat cu plăcere. ai înghițit nesătulă pașii lor . ți-ai lăsat prada trupul acidului , supraviețuind.

ai început a zâmbi în fața tuturor , făcând în ciudă zeilor ce te-au blestemat. nu ți-a păsat.

pașii tăi au rănit răsăritul iar brațele tale au sugrumat apusul.

ai rămas în viață.

afară, în frig.

[Postare dedicată lui Mykky. Sărna de idee fiemii>:d<]

abnegație.

Uite-i privirea ce rănește răsăritul . Palmele sale sugrumă aerul iar buzele-i gustă marea. Tu, privești cu dispreț căderea sa-n meteahnă și zâmbești , apoi plângi de doru-i.

Întinzi brațele să-i schițezi fantasma apoi cazi robit în așternuturi reci .

Irisul pătat de smoală se desprinde și tu orbești.

Ea, se-ntoarce și-ți copleșește trupu-n atingeri fine iar buzele sale le rup din carne pe-ale tale.

Și norii se răzbesc, invidioși , încep a plânge.

Îți curăță privirea cu degetele sale fine , apoi sărută pleoapele tale-nchise de ploaie.

Chipul ei atât de viu te luminează. O ridici în brațe și-ncepi s-alergi despicând văzduhul și vătămând pământul cu pașii tăi.

Te trezști din vis. Ea , nu-i aici și nici n-a fost.

Ploaie.

Îngeri-au început a plânge.

Lacrimile lor curăță păcatele lumii,

curăță mocirla în care ne aruncăm ancorele,

zi după zi...

Ochii se deschid, izbindu-se.

Realitatea ne infectează și ne spunem

Stop!

Stop golurilor!

Stop înotului în mocirla de vise,

Stop săgeților ce otrăvesc interiorul!

Ancoră de vise.

mâinile lor se căutau tăcute în întuneric. pe fetele lor probabil nu se distingeau expresii contradictorii. au uitat de răsărit și au reținut apusul sub cearșaful mototolit in jurul lor.

au rămas uitați printre niște rânduri rupte și spânzurați la sfârșitul silabei.

luna ia cernut in palmele pământului , iar setea nestăpânită îi face să-și guste pielea.

ghiare de lumina.

esenta de nimic. pe zi ce trece , orizontul iti simte inzecit absenta iar numele tau a-nceput a-l poci de atata strigat. florile ciresului incep a plange , pierzandu-si aroma . te-au uitat.

unde imi voi indrepta pasii mei , alcoolica mea faptura , depinzand de tine? pe chipul cui imi voi uita lacrimile incercat sa trisez din nou?

cu siguranta , nu a ramas particica din tine. nici macar in pilea mea nu-ti mai simt sarutul, iar buzele mele au pierdut gustul alor tale; iar mainile me, bietele mele maini, iti cauta inca pielea , faptura, degetele vor sa se mai piarda prin parul tau moale.

am cazut in robie naivitatii. durata exilarii e nedeterminata inca.

timpul alearga si, in loc sa te rupa din mine bucata cu bucata, te accentueaza tot mai mult. prezenta ta e deranjanta , chiar daca nu esti prin preajma. visele sunt bantuite de chipul tau inocent.
ubra. ce-ai cernut in mine ?

ti-am facut bagajele de nenumarate ori, ai incercat sa le muti dar erau prea grele si le-ai lasat sa-mi apese carnea , provocandu-mi rani.

imi brazdeaza pielea. lumina. se infatiseaza sub forma unor ghiare ce-mi intra adanc in corp , lasand lungi dare de sange. ele, incearca sa te fure. Li te ofer.

dar tu nu pleci...

rupturi de fiinta.

ti-ai sterge lacrima daca sagetile ar patrunde-n carnea ta scartaind? ai zambi cand , nepasator, fura din tine un strop de viata? i l-ai oferi?

Eu, as zugravi apusu-n rasarit si as zambii noptii tinandu-te in brate. as alinta cerul , sarutand pleoapele marii.

nu as realiza cum erodez cu privirea tavanul , cautand sa evadez din el. as sparge zidul dupa care ne ascundem. as ucide monstrii din noi si as genera altii.

Ea, ar strivi buzele lui pana s-ar rupe din carne , sudandu-le. ar inghiti nesatula iubirea si ar cerne fibrele de fericire in palmele lui. ar dansa in ploaie de fericire ca-l are si i-ar vibra pasii in liniste, precum picaturile de ploaie oglinzile, ce reflecta lumea. ar sparge necuprinsul cu frazele rupte pe la jumatate. s-ar aseza pe pamantul reavaz privind apusul in bratele lui.

El, i-ar gusta pielea, coplesind-o prin atingeri fine. ar ascunde-o , incercand sa o pastreze doar pentru el. ar trada egoismul de care e cuprins. si-ar pierde incalcit degetele pirn parul ei moale si desprins. i-ar sorbi privirea, lacom, pastrand-o in inchipuiri.el, ar calca legile firii daca ar pierde-o.

Ei, ar muri tinandu-se in brate si ar invia rupand bucati din realitate si alimentandu-se cu fictiune.

Noi, toti, am privi ,muti de uimire, invidiosi pe iubirea lor.

multumesc alex.

procreare.

despleticeste amurgul somnoroasa. buzele lui trezesc sub piele fiori de ghiata iar intunericul le pierde. pete de cerneala au distrus perfectiunea. linistea e deranjanta iar sunetul respiratie sacadate incendiaza incaperea. stagneaza-n bezna, perfectiune nuda , corpuri asudate.

si parca se contopesc , zacand in patima.

licori imbata fiinta iar acidul cade peste inimi. el, ea, se-ncurca-n cearsafuri mult prea incalcite pentru a mai capata vreun folos.

se resping ca doi poli identici , atragandu-se contra ratiunii.

ea, a stiut sa planga fara lacrimi. sa zambeasca fara chip. sa iubeasca fara inima.

hainele au izbit podeaua ce suspina la fiecare cadere. pulsul cedeaza si cei doi simt gustul mortii. buzele se izbesc involuntar in cadere si inima o ia la goana sangerand.

zorii zilei au uitat de ei. somnul a declarat razboi pasiunii si a castigat.

noapte buna.

[dedicata cynthiei.]

cronica.

fir de ata. atarna inocent si incalcit in aer. zambeste si moare dupa doar cateva secunde. e viata urmata de moarte, e fericirea platita in chin , e el si atat.

vantul ii poarta venele si ii canta in tacere un sunet infundat.

un paianjen isi joaca rolul si suie pe el , daramandu-i profunzimea in neant.

coboara de jos si zambeste la un joc.

"-ramas bun...."tacut ingana pe buze de ciolofan, o ciocolata.

e amaruie si trezeste necuprinsul in niste randuri banale.

iar tacerea e inghitita intr-o cupa de dorinta si un chip fin de inger. un inger ce , strans s-a tinut de firul de ata pana a izbit pamantul, parasindu-l.

in pasi de dans , pe-o aripa de lumina coboara zambete inocente.

sunet de poveste inganat intr-un mit.

actori isi citesc scenariul vietii cu atentie si il joaca discret pe platoul de filmare... zi dupa zi.

filmez scenarii de poveste si visez noaptea dulci

trecuturi adunante-ntr-un prezent crunt si dulce.

e ciocolata amaruie din inima actorilor poate.

e firul de ata ce s-a rupt acum.

e micul pajanjen ce mi-a soptit iubire-n incapere.

esti tu, vis nebun ce-am asteptat.

e ... trecut prezent si viitor.... imagini pe un diafilm al nostru.