Toamnă, să te scriu.

E frig,
atât de frig încât îmi simt sângele
cuagulându-se în venele-mi.
Vântul e aspru și tăcut. Îmi împrăștie visele ,
 le comprimă și mi le trimite la pachet greșind adresa.
Și plouă, picături reci , mici, dense,
își fac loc prin ceață.

Poezii de dragoste rostite târziu,
serenadele lungi fără cuvinte, fără sunet.
Proze fără pic de noimă,
fără cusur de glas...fără pic din tine.
Buze cusute,
rupte din carne prin săruturi.
Atingeri ce ard ... dispar.
Zâmbete șterse ,
fețe mate, melancolice.
Norii groși,
nostalgie,
răni, cicatrici, nimicuri.
Asfalt rece, ud, inexpresiv.
Soare, prizonier.
Frig, frig , unde slabe de căldură.
Acru, amar, dulce...
Iubire.
Și din nou iubire.
Te șterg de pe lista ,
mai bine fără ,,un tu” .
Ură, masca iubirii.
Toamnă,
viață....eu , tu.
Înstrăinați.