atunci când alergai spre răsărit cu palmele deschise și ochii umezi.
o să mă pun comod să nu-ți întrerup firul narativ.
ți-ai aprins ultima țigară, ai vrea să-mi oferi una dar nu mai ai. și , lasă. nu folosesc.
ai început să sorbi lacom din ea, țesând în jurul nostru cortinele vieții. buzele tale eliberează fin și rar câte un cuvânt. pauze lungi lasă tăcerea să guste din noi, sătulă se retrage.
condeiul meu ține pasul cu calmul tău iar inima-mi pulsează sângele în vene ca un dozator de energie.
îți stingi țigara. am învățat să te cunosc citindu-ți porii pielii fine. știu a cui ură te-a călcat in picioare și știu cui ai dăruit iubire.
sorbim leneș din cafeaua deja rece.
să continui povestea-ți...
ai început a alerga printre cuvinte. ai prins viața iar eu sunt incapabila să țin pasul cu tine. te arunci în mare și începi să înoți.
te las să pleci fiindcă nu știu a înota.
te voi regăsi...povestea trebuie scrisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu